Școala gimnazială

Școala Gimnaziala Pădureni

Inceputurile invățămantului lighezan datează din anul 1776, în cadrul „școlilor ilirice”, învățarea realizându-se predominant pe cale orală. Primele școli autentice se înființează în Banat în jurul anului 1802, devin școli confesionale, care, mai tarziu, în cea mai mare parte, vor fi transformate în școli de stat.

Diferitele dominații nu au reușit să altereze cu mult tradiția populară, dar au afectat periodic sistemele organizatoriale. In Banat s-a impus sistemul predarii în limba maghiara, apoi rusă, deși pentru perioade scurte de timp.

Școala în limba română a fost deservită de primul director Petre Amautu. Alti directori: Tudoroniu, Constanța Petcu, Elena Pătruțoiu, loan Crăciun, Pompilia Surdu, Gheorghe Stăiculescu, Ștefan Beștea, Florin Tache, Loredana Macarie, Alexandra Nistor , Valeria Văduva.

Invațământul în limba română există din jurul anului 1700. In 1929 se construiește o nouă cladire a școlii, din caramidă, după cum reiese din arhivele bisericești. Pană în 1966 se construiesc mai multe corpuri ale școlii, pentru a se acoperi nevoile treptelor de școlarizare existente pe plan local, de la grădiniță până la clasa a VIII-a.