Blog

Pe harta județului Timiș, Pădureniul se gasește situat între Jebel, 2I°13’06” și Timișoara, 45º,35’51”. Se învecinează cu localitățile: Șag (N), Unip (E), Giroc (NE), Liebling (SE), Jebel (E), Parța (V).

Teritoriul localității Pădureni este incadrat în unghiul ce-l formeaza Timișul mort (SE) și cel curgator (N), la o distanță de aproximativ 18 de Timișoara.

Scurt istoric

Din punct de vedere istoric, prima mențiune documentară a localitații Padureni dateaza din anul 1332 sub numele de Legvid (se cite§te Leghid).

In Monografia Banatului apare un pasaj referitor la istoricul localitățiii: „(Plasata) in județul Timiș-Torontal, plasa Ciacova, cu 1724 locuitori și hotar in intindere de 8.732 jughere. Trecutul comunei nu este cunoscut decat începand cu ocupațiunea turcească (atunci) când se găsește a fi locuita. Harta din 1701 o arată ca fiind locuită de români’’.

Până în secolul al XlV-lea apare datând o localitate cu numele Mira, atestată documentar în anul 1310, astăzi dispărută. Se spune că în jurul anului 1300, au năvălit turcii și au masacrat o mare parte din populația băștinașă, distrugând satul.

Intr-un defter otoman, în jurul anului 1590, apare inscripționat numele localității Lig’it.

In anul 1761, localitatea este menționată sub numele de Lighed sau Temesliget, cu un numar de 312 case.

In 1870, localitatea Liget are 2.292 de locuitori și face parte din Comitatul Timiș, Districtul Ciacova. Douazeci de ani mai tarziu, Ligetul avea doar 1.782 de locuitori și era locuit de populatie românească, majoritar ortodoxă și era reședință de comuna.

La 1921, localitatea face parte din județul Timiș-Torontal, plasa Ciacova, este reședință de comună, având 1.782 de locuitori, iar din 1956 face parte din Regiunea Timișoara, raionul Timisoara.

In 1966 face parte din Regiunea Banat, raionul Timișoara.

In 1972 face parte din județul Timiș, are 2.136 de locuitori și aparține comunei Jebel.

Comuna Padureni a fost reinființată prin Legea nr. 54/2004, desprinzându-se de comuna Jebel.

Biserica ortodoxa

Parohia dateaza din anii de existență a fostei localități pe „Dealul Mirii”. Acte din 1779 certifică existența unei parohii ortodoxe a acestei localități.

In mod tradițional, în zona vestică a țării, bisericile ortodoxe conțin mobilier interior (altar, amvon, strane, tavan castelat) în stil baroc. Predomină elemente bizantine în organizarea bisericii: slujba (conține pasaje citite, lirice, incantații, pasaje șoptite ori semipronunțate, rugăciune pt. toți enoriașii, tălmacirea slujbei), port bisericesc (haine cu un anumit croi, de culoare neagră; tămaiatul), păstrarea obiectelor considerate sacre în timpul slujbei (crucea de aur sau argint – simbol al invierii, tamaie și smirnă – cele trei daruri aduse pruncului Iisus la naștere etc.).

Biserica cu hramul „Sfantul loan Botezatorul” a fost sfințită în anul 1837 de către episcopul Pantelimon Jivcovici de laTimișoara, aparținând Protopopiatului Deta, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului din Mitropolia Banatului a Bisericii Ortodoxe Romane.

Este zidită din caramidă, realizată arhitectural in stil bizantin, cu dimensiunile: lungimea de 30 de metri, lațimea de 12 m și inalpmea de 20 m. Cupola este pozitionață chiar în mijlocul bisericii, având diametrul de 9 m. Turnul este din caramidă și lemn, acoperit cu tablă, mai apoi cu țiglă.

Se pare că actuala biserica ortodoxa s-a zidit pe locul unde a fost înainte una din lemn, neîncăpătoare. Ctitorii lăcașului sunt Simeon și Nicolae Nicolaeviciu, frați, precum și Dănilă Cereguțiu.

Antimisul a fost daruit de episcopul Nicolae Popeea de la Caransebeș în anul 1892. S-a înlocuit în anul 1970. Arhiva parohială datează din anul 1880.

Au slujit biserica ortodoxă din localitate preoții: Constantin Karinovici, Teodor Popovici (1779-1792), Teodor Isacovici, loan Popovici, Marco Cereguț (1792-1816), Iosif Cereguț, Vasile lorgovici, Simion Popovici (1816-1833), Grigorie Murariu, Iosif Murariu, Avram Murariu (1833-1856), loan Țăranu (1856-1865), Nicolae Ghereon (1865-1901), Nicolae Gherea în 1905, loan Ionescu, loan Surla§iu (parohi în Jebel), Corneliu Teoha (revenit din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane Unite cu Roma), Nicolae Chicomban (1905-1909), Romul Munteanu (1909-1923), Coriolan Popovici, Vichentie Murariu (1923-1933), Corneliu Teaha (1905) trece la ortodoxie, apoi administreaza parohia preopi din Jebel, iar mai tarziu, Constantin Tismanariu (1925-1946), Aurel Peteanu, loan Ignatescu, Tihon Bejan (1946-1950), loan Ogarlaciu (1950-1952), Gheorghe Zmed (1952), Iosif Rita (1952-1974), Gheorghe A. Milovan, Pavel Dragan (1974-1980), Petre Stanciu (1980-1986), Virgil Roșu in prezent.

Biserica greco-catolica, întoarsă la ortodoxism, în prezent mixtă, romano- catolică, prezentând reprezentanți ai subcategoriilor ortodoxismului și greco-catolicismului, a fost zidită în anul 1898, din caramidă și țiglă.

Turnul, din cărămidă și lemn, acoperit cu tablă, s-a vopsit cu bronz argint în anul 1971. Pictura murală n-a existat pana la acest eveniment, fiind pictată de pictorul Profesor Toader din Arad.

Iconostasul din lemn sculptat și aurit este opera lui loan Cotârlă și Maruță din Oravița. Pictura pe iconostas s-a lucrat, în spiritul timpului, pe pânza ceruită, aplicată pe lemn, fiind executant în anul 1929 de catre pictorul Marișescu din Bocșa.

Antimisul dateaza din anul 1733, iar arhiva parohiala din 1860.

Școala Gimnaziala Pădureni

Inceputurile invățămantului lighezan datează din anul 1776, în cadrul „școlilor ilirice”, învățarea realizându-se predominant pe cale orală. Primele școli autentice se înființează în Banat în jurul anului 1802, devin școli confesionale, care, mai tarziu, în cea mai mare parte, vor fi transformate în școli de stat.

Diferitele dominații nu au reușit să altereze cu mult tradiția populară, dar au afectat periodic sistemele organizatoriale. In Banat s-a impus sistemul predarii în limba maghiara, apoi rusă, deși pentru perioade scurte de timp.

Școala în limba română a fost deservită de primul director Petre Amautu. Alti directori: Tudoroniu, Constanța Petcu, Elena Pătruțoiu, loan Crăciun, Pompilia Surdu, Gheorghe Stăiculescu, Ștefan Beștea, Florin Tache, Loredana Macarie, Alexandra Nistor , Valeria Văduva.

Invațământul în limba romana exista din jurul anului 1700.

In 1929 se construiește o nouă cladire a școlii, din caramida, dupa cum reiese din arhivele bisericești. Pana în 1966 se construiesc mai multe corpuri ale școlii, pentru a se acoperi nevoile treptelor de școlarizare existente pe plan local, de la grădiniță până la clasa a VIII-a.

01/04/202001/10/2021