Biserica ortodoxa
Parohia dateaza din anii de existență a fostei localități pe „Dealul Mirii”. Acte din 1779 certifică existența unei parohii ortodoxe a acestei localități.
In mod tradițional, în zona vestică a țării, bisericile ortodoxe conțin mobilier interior (altar, amvon, strane, tavan castelat) în stil baroc. Predomină elemente bizantine în organizarea bisericii: slujba (conține pasaje citite, lirice, incantații, pasaje șoptite ori semipronunțate, rugăciune pt. toți enoriașii, tălmacirea slujbei), port bisericesc (haine cu un anumit croi, de culoare neagră; tămaiatul), păstrarea obiectelor considerate sacre în timpul slujbei (crucea de aur sau argint – simbol al invierii, tamaie și smirnă – cele trei daruri aduse pruncului Iisus la naștere etc.).
Biserica cu hramul „Sfantul loan Botezatorul” a fost sfințită în anul 1837 de către episcopul Pantelimon Jivcovici de laTimișoara, aparținând Protopopiatului Deta, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului din Mitropolia Banatului a Bisericii Ortodoxe Romane.
Este zidită din caramidă, realizată arhitectural in stil bizantin, cu dimensiunile: lungimea de 30 de metri, lațimea de 12 m și inalpmea de 20 m. Cupola este pozitionață chiar în mijlocul bisericii, având diametrul de 9 m. Turnul este din caramidă și lemn, acoperit cu tablă, mai apoi cu țiglă.
Se pare că actuala biserica ortodoxa s-a zidit pe locul unde a fost înainte una din lemn, neîncăpătoare. Ctitorii lăcașului sunt Simeon și Nicolae Nicolaeviciu, frați, precum și Dănilă Cereguțiu.
Antimisul a fost daruit de episcopul Nicolae Popeea de la Caransebeș în anul 1892. S-a înlocuit în anul 1970. Arhiva parohială datează din anul 1880.
Au slujit biserica ortodoxă din localitate preoții: Constantin Karinovici, Teodor Popovici (1779-1792), Teodor Isacovici, loan Popovici, Marco Cereguț (1792-1816), Iosif Cereguț, Vasile lorgovici, Simion Popovici (1816-1833), Grigorie Murariu, Iosif Murariu, Avram Murariu (1833-1856), loan Țăranu (1856-1865), Nicolae Ghereon (1865-1901), Nicolae Gherea în 1905, loan Ionescu, loan Surla§iu (parohi în Jebel), Corneliu Teoha (revenit din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane Unite cu Roma), Nicolae Chicomban (1905-1909), Romul Munteanu (1909-1923), Coriolan Popovici, Vichentie Murariu (1923-1933), Corneliu Teaha (1905) trece la ortodoxie, apoi administreaza parohia preopi din Jebel, iar mai tarziu, Constantin Tismanariu (1925-1946), Aurel Peteanu, loan Ignatescu, Tihon Bejan (1946-1950), loan Ogarlaciu (1950-1952), Gheorghe Zmed (1952), Iosif Rita (1952-1974), Gheorghe A. Milovan, Pavel Dragan (1974-1980), Petre Stanciu (1980-1986), Virgil Roșu in prezent.
Biserica greco-catolica, întoarsă la ortodoxism, în prezent mixtă, romano- catolică, prezentând reprezentanți ai subcategoriilor ortodoxismului și greco-catolicismului, a fost zidită în anul 1898, din caramidă și țiglă.
Turnul, din cărămidă și lemn, acoperit cu tablă, s-a vopsit cu bronz argint în anul 1971. Pictura murală n-a existat pana la acest eveniment, fiind pictată de pictorul Profesor Toader din Arad.
Iconostasul din lemn sculptat și aurit este opera lui loan Cotârlă și Maruță din Oravița. Pictura pe iconostas s-a lucrat, în spiritul timpului, pe pânza ceruită, aplicată pe lemn, fiind executant în anul 1929 de catre pictorul Marișescu din Bocșa.
Antimisul dateaza din anul 1733, iar arhiva parohiala din 1860.